Biserica de lemn cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Putna se află localizată în cimitirul satului Putna din comuna omonimă (judeţul Suceava), la circa 1 km de Mănăstirea Putna.
Partea de răsărit a bisericii este datată din primii ani ai secolului al XV-lea, şi, prin tradiţie, a fost adusă de Ştefan cel Mare de la Volovăţ. Aceasta este cea mai veche şi singura biserică de lemn medievală, cunoscută până în prezent, păstrată pe teritoriul României. Vechimea excepţională şi planul arhaic îi conferă o valoare inestimabilă pentru arhitectura medievală din ţară noastră şi dincolo de graniţele ei.
Biserica de lemn "Intrarea în Biserică" din Putna a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004 la numărul 337, având codul de clasificare SV-II-m-A-05594.
Tradiţia
După tradiţia veche a Moldovei, biserica de lemn de la Putna ar fi fost construită la Volovăţ în perioada domniei lui Dragoş Vodă, pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Primul cronicar care a menţionat această tradiţie a fost marele vornic Nicolae Costin (1660-1712) în "Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 şi de la 1709 la 1711".
„Înţeles-am şi noi den oameni bătrâni, lăcuitori de aicea den ţară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăţ, să fie făcută de Dragoş-vodă şi acolo zic, să fie îngropat Dragoş-vodă. Şi aceia biserică de lemnu au mutat-o Ştefan-vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acmu. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăţ, Ştefan-vodă au zidit biserică de piatră.”
—Nicolae Costin - "Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 şi de la 1709 la 1711", în vol. "Opere" (Ed. Junimea, Iaşi, 1976), p. 74
Vechea biserică de lemn de la Putna s-a distins în istoria românilor prin aura acestei legende, care i-a însoţit şi protejat existenţa de-a lungul veacurilor. După însemnarea cronicarului a urmat şi protecţia cancelariei domneşti. Voievodul Mihai Racoviţă (1703-1705, 1707-1709 şi 1716-1726) însemna într-un hrisov din 17 martie 1723 următoarele:
„Scris-am Domnia me la boieri şi la toţi slujitorii, cari veţi umbla ori cu ce fel de slujbă a Domniei mele la ţinutul Sucevei, facem ştire tuturor pentru sfânta biserică de lemn, ce este lângă Mănăstirea Putna, care această biserică dinceputul ei au fost făcută de Dragoş Vodă la Volovăţ şi au fost acolo până în zilele răposatului Ştefan Vodă bătrânul, şi atunce Ştefan Vodă au mutat-o acolo la Putna zidind în locul ei alta de piatră, care din pricina acestei biserici, căci au fost veche, s'au suitul rândul şi Mănăstirii Putnei de este mai naintea altor mănăstiri şi până astăzi.”
—Dimitrie Dan - "Mănăstirea şi comuna Putna" (Bucureşti, 1905), p. 125-127
Aşadar, în conştiinţa moldovenilor de altă dată, nimbul de întâietate al Mănăstirii Putna între numeroasele ctitorii domneşti şi boiereşti ale ţării se trăgea de la această modestă, astăzi aproape uitată, biserică de lemn, care ar fi putut adăposti odată, în Volovăţ, mormântul legendarului Dragoş Vodă.
Istoric
Biserica este compusă din trei părţi succesive, care surprind trăsături specifice momentului în care au fost ridicate. Partea cea mai veche, atât de veche încât istoria ei se împleteşte parţial cu legenda, se păstrează până în zilele noastre şi constituie un unicat în arhitectura medievală din România.
Biserica medievală
Cea mai veche parte a bisericii de lemn se păstrează în jumătatea de răsărit.
Vechimea ei a fost stabilită prin metoda dendrocronologică în primii ani ai secolului al XV-lea. Pentru a se determina vechimea acesteia, în noiembrie 2002, arhitectul român Alexandru Baboş a prelevat 16 probe din diferite părţi vechi ale structurii bisericii. Aceste probe au fost analizate în primăvara anului 2003 de specialistul suedez Hans Linderson, la Laboratorul de dendrocronologie din Lund (Suedia). 12 probe din lemn de stejar au fost datate, indicându-se tăierea arborilor după anul 1400. Rezultatele studiului lui Baboş şi Linderson au fost publicate în lucrarea “Mănăstirea veche de lemn a Putnei în arhitectura medievală românească”, în care este pusă în evidenţă valoarea documentară deosebită a bisericii de lemn de la Putna pentru istoria arhitecturii de pe cuprinsul României.
Tradiţia ridicării acestei biserici cu o jumătate de veac mai devreme, la mijlocul secolului al XIV-lea, cu rolul de necropolă voievodală în urma decesului legendarului voievod Dragoş, nu este confirmată de cercetarea ştiinţifică. Aceasta nu exclude rolul iniţial de necropolă voievodală al acestei biserici, pe care l-a putut prelua înlocuind o biserică mai veche.
Lemnele vechi prezintă semne de numerotare, folosite la desfacerea şi mutarea bisericii. Conform tradiţiei, această biserică a fost adusă de la Volovăţ în a doua jumătate a secolului al XV-lea, cel mai probabil în ultimul deceniu, la iniţiativa lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Biserica de lemn a fost înlocuită la Volovăţ cu actuala ctitorie de zid a lui Ştefan cel Mare, între anii 1500-1502.
Biserica de lemn medievală se distinge prin bârnele de stejar legate în cheotori cu dinte ascuns. Aspectul formal iniţial se poate reconstitui în cea mai mare parte şi apare sub forma unei mici capele împărţită în numai două încăperi, un naos şi un altar. Naosul şi altarul sunt dispuse în prelungire de la apus spre răsărit şi se înscriu într-un dreptunghi de 4,77 m lăţime şi 8,25 m lungime. Altarul se termină poligonal, în trei laturi. Despărţirea dintre cele două încăperi este marcată de câteva bârne din tâmpla originală, integrate în actualul iconostas. În butea originală s-au păstrat două ferestre şi bolta comună. Ferestrele înguste sunt tăiate dintr-un lemn aşezat vertical în structură.
Împărţirea bipartită într-un altar şi un naos este o trăsătură arhaică în arhitectura religioasă de lemn a românilor. Ea a mai fost relavată arheologic în mai multe locuri din Moldova şi se mai poate întâlni doar în câteva cazuri, cu totul de excepţie. Planul cu trei încăperi s-a generalizat ulterior.
Pe peretele estic al absidei altarului este scris anul 7089 (1580-1581) a cărui însemnătate nu o cunoaştem, dar se poate presupune o reparaţie mai semnificativă.
Biserica parohială
Prima schimbare importantă în structura bisericii de care avem ştire datează din 1778. La iniţiativa arhimandritului mănăstirii Putna, Vartolomei Măzăreanu, a egumenului Ioasaf şi a sătenilor, lăcaşul a fost modernizat şi transformat în biserică parohială. Cu acel prilej, vechea structură planimetrică a monumentului a fost în bună măsură modificată. Astfel, s-au efectuat următoarele lucrări:
s-au adăugat absidele laterale pentagonale şi pronaosul, tăindu-se din pereţii lungi;
s-a reparat acoperişul;
s-a înlocuit catapeteasma şi s-a refăcut iconostasul;
s-au scos stranele vechi şi s-au făcut altele noi, care au fost plasate în spaţiile absidelor adăugate.
Absidele au fost adăugate lateral naosului vechi şi au fost ridicate parţial din lemnele de stejar tăiate din pereţii bisericii, parţial din lemne noi de molid. La abside se păstrează un tip de cheotoare simplu, cu cep de legătură, şi ferestre pătrate. Spre apus, intrarea veche a fost sacrificată pentru a prelungi biserica cu un pronaos, necesar pentru femei într-o biserică de mir din vremea aceea. Pronaosul a fost ridicat din lemne de molid şi acoperit cu o boltă interioară, nelegată cu cea veche din naos. Uşa de intrare a fost dispusă spre miazăzi deoarece peretele vestic se termina poligonal, în trei laturi înguste. Tot atunci, se pare, vechea structură a fost reparată şi aşezată pe tălpi noi.
În Diata pe care şi-o face la 1 ianuarie 1779, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu relatează că a construit, în apropierea bisericii de lemn de la Putna, „chilii pentru mine, chilie pentru prosforinţă, o şcoală mare şi o scoală mică, tot subt un acoperământ”.
Până în anul 1786, biserica de lemn a fost schit dependent de Mănăstirea Putna. Începând de atunci, biserica de lemn din cimitirul satului a devenit biserică parohială a localităţii.
Pronaosul nou
Ultima etapă de construcţie a avut loc în anul 1871. Atunci pronaosul a fost prelungit cu o structură rectangulară din bârne de molid, încheiate în cheotori nemţeşti, prevăzută cu ferestre mari laterale. Intrarea dinspre sud a fost închisă, fiind înlocuită de cea actuală spre vest. Acest ultim adaos aminteşte de efortul organizatoric al comunităţii de dinaintea festivităţilor din 1871, ocazionate de sărbătorirea a 400 de ani de la rectitorirea Mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare, un eveniment care a mobilizat la Putna elitele culturii româneşti.
Ca urmare a creşterii numărului de credincioşi, vechea bisericuţă de lemn a devenit neîncăpătoare. Temându-se că lăcaşul de cult s-ar putea prăbuşi, primarul satului Putna şi epitropul Elisei Bicu, o sprijină cu pari de lemn. În acest timp, el cere sprijinul Fondului Bisericesc al Bucovinei şi astfel, în 1900, începe să se construiască o biserică de cărămidă, în imediata apropiere a bisericii de lemn. În anul 1908 a fost finalizată construcţia noii biserici parohiale (cu hramul "Naşterea Maicii Domnului"), care a preluat această funcţiune de la vechea biserică de lemn. Astăzi, biserica de lemn are rolul de capelă şi de muzeu.
Arhitectura bisericii
Biserica de lemn din Putna este construită din bârne de stejar şi brad, cioplite în patru muchii şi încheiate în "coadă de rândunică". Edificiul are un acoperiş din şindrilă în "solzi". Acesta este înalt, cu pante repezi, şi are o ruperi în pantă în zona bolţii. El se prelungeşte mult în afara cosoroabei, formând o streaşină largă.Monumentul are plan treflat, cu absida altarului pentagonală decroşată. În interior, biserica este împărţită în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos şi altar. Intrarea în biserică se face pe o uşă situată în peretele vestic al pridvorului. Pridvorul are o formă dreptunghiulară, având două ferestre dispuse simetric pe laturile de nord şi de sud. Încăperea este acoperită de un tavan din scânduri de brad.
Pronaosul are o formă dreptunghiulară. În acest spaţiu se află două ferestre, dispuse asimetric pe pereţii laterali (de nord şi de sud). Deasupra pronaosului se află o boltă semicilindrică. Între pronaos şi naos se află un perete în care s-a realizat o deschidere largă încheiată în arc de cerc.
Naosul are şi el o formă dreptunghiulară, cu două abside laterale pentagonale în care se află câte trei ferestre dreptunghiulare, cu ancadramentul cioplit dintr-o singură bârnă. Deasupra naosului se află o boltă semicilindrică, în continuarea celeie ce începe în pronaos şi se termină în altar, iar absidele laterale sunt acoperite printr-o boltă avela.
Altarul are o absidă nedecroşată de formă pentagonală şi nu are cele două nişe care adăpostesc proscomidiarul şi diaconiconul. Aici se află două ferestre dreptunghiulare: una în axa absidei şi cealaltă pe canatul sudic de lângă axă. Bolta semicilindrică se continuă şi în altar, fiind racordată la est cu fâşii curbe.
Pereţii interiori ai bisericii au fost pictaţi într-o anumită perioadă, fiind descoperit un fragment de pictură în tempera pe peretele sudic. Catapeteasma datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea, având unele icoane vechi. Pe icoanele împărăteşti se află inscripţii cu numele pictorilor: "Anton Zugrav 1760" şi "Ioan Zugrav, 1760".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu