sâmbătă, 25 decembrie 2010

Biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Volovăţ

Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" din Volovăţ este o biserică ctitorită de Ştefan cel Mare între anii 1500-1502 în satul Volovăţ (judeţul Suceava), aflat la 4 km sud-vest de oraşul Rădăuţi.
Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" din Volovăţ a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-m-A-05674.


Biserica de lemn de la Volovăţ

După cum consemnează cronicarul Nicolae Costin, domnitorul Dragoş Vodă (1351-1353) a construit o biserică de lemn la Volovăţ, pe care Ştefan cel Mare a mutat-o la Mănăstirea Putna. Cronicarul povesteşte legenda că biserica de lemn din Volovăţ ar fi putut adăposti odată mormântul legendarului Dragoş Vodă.
 „Înţeles-am şi noi den oameni bătrâni, lăcuitori de aicea den ţară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăţ, să fie făcută de Dragoş-vodă şi acolo zic, să fie îngropat Dragoş-vodă. Şi aceia biserică de lemnu au mutat-o Ştefan-vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acmu. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăţ, Ştefan-vodă au zidit biserică de piatră.”
Nicolae Costin - "Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 şi de la 1709 la 1711", Opere, Iaşi, 1976, p. 74.
Un hrisov domnesc din 17 martie 1723 al voievodului Mihai Racoviţă confirmă spusele cronicarului:
 „Scris-am Domnia me la boieri şi la toţi slujitorii, cari veţi umbla ori cu ce fel de slujbă a Domniei mele la ţinutul Sucevei, facem ştire tuturor pentru sfânta biserică de lemn, ce este lângă Mănăstirea Putna, care această biserică dinceputul ei au fost făcută de Dragoş Vodă la Volovăţ şi au fost acolo până în zilele răposatului Ştefan Vodă bătrânul, şi atunce Ştefan Vodă au mutat-o acolo la Putna zidind în locul ei alta de piatră, care din pricina acestei biserici, căci au fost veche, s'au suitul rândul şi Mănăstirii Putnei de este mai naintea altor mănăstiri şi până astăzi.”
Dimitrie Dan - "Mănăstirea şi comuna Putna" (Bucureşti, 1905), p. 125-127.


Biserica lui Giurgiu

La sfrşitul secolului al XIV-lea, boierul Giurgiu (Giurgea) de la Volovăţ a construit o curte boierească şi o biserică, ale cărei temelii se păstrează şi azi. [2] Fundaţiile bisericii vechi au fost descoperite cu ocazia cercetărilor efectuate de Alexandru Artimon în perioada 1969-1973.

În toamna anului 2004, arheologul Florin Hău a decopertat fundaţiile vechii biserici din Volovăţ, cu scopul de a identifica poziţia exactă a monumentului în cadrul parcelei de teren în care acesta a fost pentru prima dată descoperit şi reconstituirea parţială, în baza unui proiect de restaurare, „a traseului previzibil al elevaţiei în plan a monumentului, până la o cotă pozitivă de circa 0,8 - 1,0 m”. După decopertarea fundaţiilor şi întocmirea planului întregului sit, s-au luat o serie de măsuri de protecţie menite să conserve fundaţiile monumentului până la data reluării lucrărilor. Fundaţiile acu fost acoperite iniţial cu snopi uscaţi de porumb, peste care s-a aşternut folie de material plastic, iar ulterior cu fragmentele unui acoperiş de draniţă provenind de la o casă din sat.
Ploile din vara anului 2010 au dus însă la inundarea sitului şi la deteriorarea acoperişului de draniţă care proteja fundaţiile acestui monument istoric.

În prezent, ansamblul curţii boiereşti a lui Giurgiu de la Volovăţ-"Silişte” se află la o distanţă de circa 100 m sud-est de biserica medievală actuală. El este înscris pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava sub codul SV-I-s-B-05444, fiind format din două obiective:

  • Ruinele casei boiereşti - datând din sec. XIV - XV şi având codul SV-I-m-B-05444.01
  • Ruinele bisericii - datând din sec. XIV - XV şi având codul SV-I-m-B-05444.02

Biserica lui Ştefan cel Mare

În locul bisericii de lemn, Ştefan cel Mare a construit între anii 1500 şi 1502 o biserică de zid după cum atestă pisania în limba slavonă, amplasată la intrarea în biserică: "Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn (gospodar) al Ţării Moldoveneşti, fiul lui Bogdan Voievod, cu Doamna sa Maria, fiica lui Radu Voievod şi cu preaiubitul lor fiu Bogdan Voievod, au zidit casa (hramul) aceasta întru numele înălţării cinstitei şi de viaţă dătătoare cruci; şi s-a început în anul 7008 (=1500) şi s-a sfârşit în anul 7010 (=1502), iar al domniei sale anul patruzeci şi şaselea curgător, luna septembrie 14". Dedesubtul pisaniei, s-a amplasat o placă din marmură cu traducerea insripţiei.

Biserica a avut de suferit de mai multe ori în decursul timpului, rămânând un timp chiar pustie. A fost restaurată în 1752 de către episcopul Dosoftei Herescu al Rădăuţilor (1750-1789), dăruindu-se cu acest prilej iconostasul de la Biserica "Sf. Nicolae" din Rădăuţi. Unele reparaţii au mai fost efectuate şi în anul 1776 pe cheltuiala proistosului Gurie de la Mănăstirea Suceviţa.

În anul 1825 s-au efectuat ample lucrări de restaurare de către preotul paroh Ioan Grigorovici. În 1856 s-a construit un turn-clopotniţă din lemn. Ca urmare a unei furtuni, în 1871 a fost refăcut acoperişul. În anul 1885 pereţii din interior au fost vopsiţi în culoare de ulei

În această biserică s-au cununat la 20 august 1850 preotul Iraclie Porumbescu şi Emilia Clodniţchi, părinţii viitorului compozitor Ciprian Porumbescu. În prezent, acest eveniment este atestat de o placă de marmură aflată pe un monument de piatră.

O altă serie de lucrări de restaurare au fost efectuate în perioada 1935-1936, cu acest prilej fiind decapată tencuiala de pe porţiunea de zid de piatră din exterior, iar ocniţele din cărămidă au rămas tencuite.

În cursul anului 2007, cu ocazia unor lucrări de curăţare a pereţilor interiori ai bisericii, efectuate sub coordonarea prof.univ. dr Oliviu Boldura de la Universitatea Bucureşti, s-a descoperit un fragment de pictură murală, demontându-se ipoteza că biserica nu a fost niciodată pictată.

Printre preoţii care au slujit aici se numără:

  • Ioan Grigorovici - paroh (pe la 1825)
  • arhipresviterul stavrofor Constantin Tarangul (1823-1910) - paroh de Volovăţ (1868-1910), protoiereu al Rădăuţilor. El a fost căsătorit cu Maria Turcan (1835-1922) din Crasna, având împreună 18 copii, printre care şi Erast Tarangul (1870-1938) - prefect al Districtului Suceava (1905-1912), consilier guvernial (1912-1918), subsecretar de stat pentru finanţe în Guvernul provizoriu al Bucovinei prezidat de Iancu Flondor (1918-1919), senator de Suceava şi Siret (1919-1921). Constantin Tarangul a fost înnobilat în anul 1908, la jubileul de 60 de ani a împăratului Franz Joseph I, primind titlurile de Cavaler al Ordinului Franz Joseph şi Edler von Valea Utsei.
  • Isidor Zavadovschi (1861-1916) - paroh
  • Dumitru Valenciuc - paroh. A publicat mai multe cărţi, printre care: "Volovăţul şi locuitorii săi: Repere pentru o monografie" (Ed. Muşatinii, Suceava, 2000) şi "Volovăţ: Paşi prin istorie" (Ed. Bucovina Istorică, Suceava, 2002).


Arhitectură

Biserica este construită în plan dreptunghiular, cu bolţi semicilindrice unitare sprijinite de console şi prinse sub un singur acoperiş.
În exterior, biserica este sprijinită de câte trei contraforturi de factură gotică de-o parte şi de alta a pronaosului şi naosului, iar absida altarului este susţinută de două contraforturi de dimensiuni mai mici. Biserica este înconjurată în registrul superior, sub streaşină, de două rânduri de ocniţe - patru din rândul de sus corespund la trei din rândul de jos. Fereastra de la absida altarului este terminată în arc semicircular, toate celelalte ferestre au chenare în arc frânt.

Spaţiul bisericii este împărţit în pronaos, naos şi altar. Intrarea în pronaos se face printr-un portal încadrat de patru muluri în stil gotic, cu bazele decorate şi terminate în arc de cerc. Pronaosul are două ferestre, una pe latura sudică şi alta pe latura nordică. Trecerea din pronaos în naos se face printr-o uşă cu chenar dreptunghiular aflată în mijlocul unui zid.

Naosul este cu două trepte mai jos decât pronaosul şi altarul, cei din pronaos putând vedea slujba fără a fi nevoiţi să se ridice în picioare. Naosul este luminat tot de două ferestre, una pe latura nordică şi cealaltă pe latura sudică.

Absida altarului este foarte mare şi boltită semisferic, fiind luminată printr-o fereastră dispusă în ax. Nişele diaconiconului şi ale proscomidiarului sunt adânci şi luminate de câte o ferestruică.
Biserica nu a fost pictată nici în exterior şi nici în interior. În anul 1885 pereţii din interior au fost vopsiţi în culoare de ulei.
Turnul clopotniţă al bisericii este din lemn, el fiind construit în anul 1856. Până atunci, clopotele au fost aşezate sub streaşina bisericii sau sub o zvoniţă.


Odoare de preţ

Nu au fost păstrate obiecte de preţ donate de ctitor sau de familia sa. Cea mai veche relicvă păstrată este un fragment de sculptură provenind de la o catapeteasmă din secolul al XVII-lea. Cele mai vechi icoane sunt: Deisis (donată în 1726 de Ioachim Buliga şi soţia sa Iliana), Sf. Muceniţă Varvara, Cuvioasa Parascheva şi Întâiul mucenic Ştefan (din 1808).
S-au mai păstrat trei volume de Protocolul poroncilor, Conscripţie din 1825 asupra tuturor persoanelor din parohia bisericii din Volovăţ şi petrecerea lor creştinească.


Alte construcţii în curtea bisericii

În această biserică, la 20 august 1850, au fost cununaţi Iraclie şi Emilia Porumbescu, părinţii viitorului compozitor Ciprian Porumbescu, lucru atestat de o placă de marmură aflată pe un monument de piatră. În curtea bisericii se mai află un bust al lui Ştefan cel Mare, o troiţă întru pomenirea eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă şi o troiţă întru pomenirea preoţilor care au slujit la această biserică.

În anul 2003 a fost dezvelit un curtea bisericii un bust din piatră artificială realizat de către sculptorul Lucian Tudorache (n. 1965), cu contribuţia lui Valerian, Lăcrămioara şi Silvana Zub.

În cimitirul din jurul bisericii au fost înmormântate numeroase personalităţi. În memoria a 23 de personalităţi din Volovăţ a fost amplasată câte o placă de marmură albă pe zidul de incintă al complexului. Dintre aceştia menţionăm pe următorii: Stanislav de Eloha (atestat pe la 1393), Ioan Antonovici (1854-1913) - mare binefăcător, prof. Lazăr Vicol (1859-?) - autor de manuale, dr. Erast Tarangul (1870-1938) - senator, dr. Eugen Tarangul (1875-1961) - prefect al Sucevei, dr. Constantin Taniu Dracinschi (1875-1932) - poet, prof. Mihai Vicol (1876-1942) - autor de manuale, arhiprezbiter stavrofor dr. Oreste Tarangul (1877-1960) - consilier mitropolitan, Nichifor Lupăştean (1878-1947) - pictor iconar, dr. Simeon Hâj (1895-1988) - drept al popoarelor, Nichifor Robu (1902-1977) - senator, prof.dr. Victor Nedelcu (1907-1977) - profesor univ. de filosofie etc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu